Ma trezesc in fiecare dimineata si imi spun ca fiecare zi trebuie sa fie speciala, sau cel putin asa mi-ar placea. Chiar si simplul fapt ca am venit aici sa scriu ar trebui sa insemne ceva… timpul nu mai reprezinta din pacate ce insemna odata… ne-am indepartat parca de insemnatatea cuvintelor, iar trairea fiecarei zi a ramas ceva de suprafata, ceva prin care toata lumea trece ca sa poata sa o ia de la capat in urmatoarea zi…. E corect? Nu e corect? Ce mai conteaza? In ziua de azi conteaza care e mai tare, cine poate mai mult decat ceilalti, criteriile de selectie sunt diferite decat erau inainte……. Si din nou… ce mai conteaza? Eu...sunt oare aceeasi? Tu ma cunosti…sau ma cunosteai intr-o zi. Oare mai stii cine sunt? Cum sunt? Ce fac? Iti pasa? Imi pasa daca iti pasa? Poate ca da, poate ca nu, poate ca nu te mai stiu. Te-am pierdut undeva printre vise si uneori in franturi te gasesc, ma regasesc traind acea perioada, frumoasa, tumultuoasa, plina de ascensiuni, si coborasuri, in care in doi eram implinita, in care erai inger eram drac, eram pentru tine, erai pentru mine, nici unul pentru altul, nici pentru cei din jur, sau poate doar pentru ei… Nu am crezut ca linistea poate sa fie atat de galagioasa…… cuvintele nu mai au putere sa poata exprima simtirile, sunt de prisos, ne invartim intr-o realitate din care incercam sa evadam de fiecare data cand nu ne mai regasim in rolurile pe care le jucam zi de zi…. Oare duntem falsi?? Sau ne-am obisnuit cu falsitatea incat nu mai putem distinge? Oare mereu ne punem masca? Cine suntem noi cu adevarat? Ma inveti sa invat sa ma cunosc? Sau nici tu nu stii? Unde ne indreptam? Spre abis, sau visare? In vise, poti fi cine vrei sa fii, cu cine vrei sa fii…de aceea fumam…deliram..traim un vis..al sperantei, al deziluziei, sau poate doar plutim in deriva, ne rupem de real si apoi realul nu ne mai place. Dar pana la urma ce e cu adevarat real din tot ce ne inconjoara? Real…este tot ce e lipsit de suflet in pararea mea… iar oamenii sunt falsi prin esenta… Cati se arata cum sunt cu adevarat? Cati te tin de mana sincer in momentele grele…sau mai bine zis…cati sunt acolo cand ai nevoie? Cu totii stim momentele in care avem nevoie din tot sufletul de cineva drag…si tocmai atunci acea persoana dispare…toate dorintele tale se duc o data cu el si in momentul ala realizezi k viata-i dura…e o curva cum multi spun..te fute..te foloseste si pleaca…in momentul in care ai nevoie de afectiune primesti doar lovituri…de ce asa o ironie? De ce un necaz nu vine niciodata singur? De ce nu mai avem prieteni cu adevarat langa noi?? Sau poate nu ii mai vedem…. Poate si ei se confrunta cu aceleasi ganduri ca si mine…
Ne place sa ne complicam viata, ne limitam singuri si dupa ne plangem…. Poate e varsta de vina? Poate e mediul in care traim? Anturajul? Societatea? Oamenii din jurul nostrum ne schimba? Traim pentru altii, pentru a impresiona si de fapt nu cum ne-ar placea noua? E important doar sa sune bine, sa arate bine, sa fie apreciat de altii, mai putin de ce vrem noi? Ne temem sa spunem adevarul in fata, sa fim directi, in cel mai bun caz reusim sa il spunem in gluma… dar gata cu gluma, am scris suficient… asa ca noapte buna si…… pe data viitoare!!
Postări
